Home » Uncategorized » Pr. Vasile GAVRILĂ: „Teologia care se dezvoltă aici nu este o teologie abstractă!”

Pr. Vasile GAVRILĂ: „Teologia care se dezvoltă aici nu este o teologie abstractă!”

DSC_9263La capătul celor trei zile ale sesiunii de evaluare, care a avut loc la Roma, între 8 și 10 octombrie 2014, părintele Răzvan Ionescu a adunat laolaltă câteva reacții „la cald”. Redăm mai jos gândurile Pr. Vasile Gavrilă, profesor de Teologie liturgică în cadrul Centrului Dumitru Stîniloae.

Pr. Vasile Gavrilă : Am participat şi anul trecut la acest proiect, acum este al doilea an. Nota distinctivă a ceea ce se întâmplă aici, care m-a bucurat foarte mult, este deschiderea cu care se abordează toate problemele. O deschidere care este însoţită, sau care este mai degrabă generată, de problemele şi frământările concrete ale oamenilor, astfel încât teologia care se dezvoltă aici, care se practică aici în cursuri gen conferinţă, în seminariile, în întâlnirile pe care le avem – e adevărat, puţine întâlniri – nu este o teologie abstractă. Este o teologie concretă, care are o foarte mare aplicabilitate, şi asta face, pe de o parte, să fie o deschidere extraordinară, iar în al doilea rând, ce mi se pare la fel de important şi care contribuie, de asemenea, la această deschidere, este interesul celor care vin aici. Pentru că la aceste cursuri, care sunt nişte cursuri introductive şi pregătitoare pentru ceea ce se doreşte a deveni Centrul de Studii Dumitru Stăniloae, oamenii aceştia, cursanţii, vin dintr-o căutare, dintr-o libertate, dintr-o dorinţă şi dintr-o frământare pe care o au. Şi asta am constatat-o când, la întrebările pe care le pun oamenii după cursurile pe care le ţinem, şi acum, în cadrul sesiunilor de evaluare, când, fie în timpul expunerii, prezentării lucrării, în timpul examinării, cursanţii nu vin doar cu nişte răspunsuri, ci vin cu nişte răspunsuri-problemă, răspunsuri-întrebare. Nu mai zic de perioada conferinţelor, a cursurilor gen conferinţă, există o parte a întâlnirii care e constituită dintr-o serie de întrebări.

DSC_9375Uneori sunt întrebări la care nu se poate răspunde, pentru că nu este suficient timp. Ceea ce înseamnă un lucru foarte important: am experienţa aceasta a organizării unor întâlniri ale tinerilor cu diferite personalităţi şi sunt situaţii în care întrebările nu sunt pe măsura expunerii, nu sunt la măsura personalităţii invitate, sau uneori sunt chiar întrebări foarte puţine. Aici e uneori imposibil să răspunzi la atâtea întrebări. De unde ştiu lucrul acesta? Nu numai din ceea ce mi s-a comunicat de la Centru, din partea staff-ului, ci şi de la cei cu care m-am întâlnit şi mi-au spus: mi-aţi răspuns la întrebarea asta, însă mai am ceva la care nu aţi avut timp să răspundeţi. Şi-atunci, am discutat – ceea ce mi se pare foarte important.

În al doilea rând, dacă vorbim de deschidere, mi se pare importantă dimensiunea duhovnicească a acestor cursuri, a acestor întâlniri. Noi trebuie să recunoaştem că trecem printr-o criză duhovnicească şi mai ales teologia academică trece printr-o astfel de criză. Nu sunt eu primul care o semnalez. Părintele Placide Déseille, în Nostalgia Ortodoxiei, spune foarte lămurit lucrul acesta, că sunt foarte puţini profesori de teologie care au reuşit să îmbine academicul cu duhovnicescul. Şi el dă numai trei exemple, pe care le-a cunoscut : Vladimir Lossky, Părintele (Sfântul) Iustin Popovici şi Părintele Stăniloae. Cum a fost posibil lucrul acesta? O voi spune parafrazându-l: pentru că i-a văzut pe aceşti profesori croiţi din aceeaşi stofă cu Părinţii. Nu îndrăznesc să cred că profesorii care au participat la acest Centru, sau eu, cel puţin, nu mă pun între cei care sunt croiţi din aceeaşi stofă cu Părinţii Bisericii. Nu ştiu dacă şi cursanţii la fel. Însă constat un lucru : că au o foarte adâncă şi reală ancorare în lecturile din Părinţii Bisericii. Ceea ce este foarte important. Şi-atunci, provocările lor, abordarea lor, merg pe această linie, şi asta dă şi consistenţă – din dezbaterile care au loc, din discuţii, e clar că nu dă numai o direcţie, ci şi o perspectivă a teologiei Părinţilor.

DSC_9296Și dacă ar fi să definesc eu ceea ce este cel mai important în teologia Părinţilor, este pe de o parte o teologie rezultată dintr-un dialog direct, aşa cum, de exemplu, procedează Părintele Stăniloae. Când părintele Stăniloae vorbeşte despre Dumnezeu, vorbeşte ca unul care parcă ar fi fost acolo, ar fi stat acolo şi ar fi coborât la oameni şi le împărtăşeşte o experienţă pe care el a avut-o, a trăit-o. Al doilea aspect al teologiei Părinţilor este perspectiva eshatologică. Nu se termină aici, nu e o teologie pe care am pus-o în tratate, am închis-o, am pus tratatele în sertare sau în bibliotecă şi gata! Nu, categoric nu! Ei, lucrul acesta se vede foarte clar, şi este o ancorare – mai ales că am ţinut cursurile de teologie liturgică – am văzut lucrul acesta, este o ancorare în teologia liturgică, şi mi-am dat seama că pentru oamenii aceştia, ceea ce eu le-am spus la curs, şi anume că Euharistia este centrul vieţii liturgice, pentru oamenii aceştia asta este ceva concret. Şi-am constatat la ultima întâlnire, la ultimul seminar, cu cei care au dorit să vină cu mine în seminar, şi cred că asta poate mărturisi fiecare profesor care şi-a adunat un grup de cursanţi în jurul lui, n-am reuşit să răspundem la toate întrebările pe care le-am avut – şi eu am, la rândul meu, întrebări pe care le-am adresat lor, şi când îmi pun mie întrebări le pun şi eu lor, şi este un dialog continuu. Din ce motiv n-am reuşit ? Pentru că multe sunt întrebări fundamentale, pe care nu le poţi trata cu superficialitate. Şi asta dă o bucurie, o mulţumire.

Asta nu înseamnă că nu sunt carenţe. Sunt multe carenţe; întâi de toate, sunt carenţele lucrului care este la început. Sunt multe lucruri care trabuie corectate, rectificate, dar asta se va face din mers. Proiectul, demersul, nu trebuie să se oprească până când le punem la punct, şi după aceea să meargă mai departe. Nu, mi-e foarte clar lucrul acesta. În privinţa lipsurilor, carenţelor, nu cred că sunt chestiuni de esenţă, de fond, ci organizatorice, sunt aspecte care ţin de deontologie, însă ce contează este că atât sinceritatea organizatorilor, cât şi răspunsul cursanţilor la chemarea acestora, la fel de sincer, şi care vine din dorinţa de a se îmbogăţi şi de a se edifica în anumite probleme teologice, duhovniceşti, asta va duce la un rezultat bun. Am această nădejde şi cred, de asemenea, că acest proiect va fi o foarte mare provocare pentru teologia academică, din România mai ales. Pentru toată teologia academică, care, din punctul meu de vedere, nu ştiu dacă trebuie reanimată sau dacă nu cumva anumite lucruri trebuie descoperite, învăţate. N-aş vrea să fac o comparaţie, însă mi se pare că aici este vorba de un alt nivel, de o altă abordare. Fapt pentru care sunt foarte încântat, foarte fericit, particip cu foarte multă dragoste şi dăruire la ceea ce se întâmplă aici şi îmi doresc tare mult ca ceea ce fac eu să fie de folos. Că dacă nu e de folos şi n-are perspectivă, nu mai are niciun sens.

P. Răzvan : După reacţia studenţilor, bucuria a fost cu siguranţă împărtăşită şi aţi trezit dorire pentru …

P. V. : Mă bucur pentru lucrul acesta, că şi ei mi-au creat bucurie, şi dacă le-am creat şi eu lor bucurie, este formidabil.

P. R. : Vă mulţumim!

P. V. : Cu drag.

Comments are closed.